Povestea Ioanei – viața după gastric sleeve
Ioana s-a confruntat cu numeroase provocări de sănătate în viața ei, dar, cea de a scăpa de greutate a fost cea mai dificilă. „Prin liceu, mi-am menținut o greutate sănătoasă – apoi în timpul facultății și în anii care au urmat, m-am îngrășat puțin cate puțin”, spune Ioana.
„Cei din partea tatălui meu sunt oameni obezi și știam că trebuie să fac ceva pentru a-mi stăpâni greutatea.”
La început, Ioana a încercat să țină diete și să folosească suplimente alimentare pentru slăbit. Ea a slăbit 20 de kilograme, cu toate acestea, creșterea in greutatea a revenit .
Recent, o prietenă care a suferit o intervenție chirurgicală de micșorare a stomacului i-a spus Ioanei despre această procedură – și ea a decis să meargă la o consultație la Dr. Gabriel Matei pentru a afla mai multe.
„Această decizie mi-a salvat viața”, explică Ioana. „Am avut 145 de kilograme când m-am operat în mai 2021 și am slăbit 75 de kilograme pana acum. Nu am avut complicații și foarte puțină durere după operație – întreaga experiență a fost grozavă.”
Deși Ioana recunoaște că nu există un „leac magic” pentru pierderea în greutate, ea face ecou cuvintelor Dr. Gabriel Matei spunând că operația de gastric sleeve este un „instrument” care poate ajuta.
„Oamenii trebuie să înțeleagă că este un proces și o schimbare a stilului de viață care necesită motivație și dăruire”, spune Ioana.În viață, îți alegi propriul drum și decizi ce este mai bine pentru tine. Dacă ar trebui să o fac din nou, aș alege operația de micșorare a stomacului într-o clipă.”
– Ioana V, 41 ani, București.
Ioana adaugă că întreaga echipă a Dr. Gabriel Matei a jucat un rol cheie în succesul ei.
Pe lângă faptul că este mai sănătoasă de la operația ei, Ioana are o atitudine mult mai pozitivă și o cantitate extraordinară de energie. Ea face exerciții în fiecare zi, chiar dacă este pur și simplu mers pe jos și se antrenează pe o bicicletă eliptică. Ioanei îi place, de asemenea, grădinăritul și întâlnirile sociale, precum și să gătească pentru familie și prieteni. „Chiar dacă îmi planific toate mesele, îmi place să-i fac pe ceilalți fericiți, pregătindu-le un răsfăț special”, spune ea.
În plus, Ioana așteaptă cu nerăbdare să facă cumpărături pentru o nouă garderobă. Mama ei, croitoreasă, a schimbat hainele Ioanei pentru a se potrivi cu silueta ei mult mai mică.
„Este uimitor cât de bine mă simt cu mine”, explică ea. Când mă privesc în oglindă, nu-mi vine să cred transformarea. Le-aș spune oricui care este in momentul să facă pasul despre o operație de gastric sleeve să o facă, să o facă, să o facă!
Măcar să participe la o consultație pentru a afla mai multe. În viață, îți alegi singur calea și decizi ce este mai bine pentru tine. Dacă ar trebui să o fac din nou, aș alege operația de gastric Sleeve într-o clipă.”
Niciun comentariu