Cum poți slabi daca dietele nu dau rezultate?

✅ Dr.Gabriel Matei, medic primar chirurgie generală, supraspecializare în chirurgia obezității a vorbit în emisiunea Mirelei Vescan despre perioada preoperatorie dar şi postoperatorie în cazul pacienţilor bariatrici care suferă intervenţii de micşorare a stomacului.

✅ Chirurgia bariatrică a devenit tot mai cunoscută în ultimii ani şi în România.
Identificată şi sub numele de „gastric sleeve”, reducerea stomacului implică reducerea volumului stomacal. Pentru a realiza acest lucru, partea stomacului care secretă hormonul foametei, este îndepărtată chirurgical. Mai multe ne spune dr. Gabriel Matei.

Ce se întâmplă înainte de operaţia de micşorare a stomacului?

„Este foarte important ca pacientul pe care-l operăm să fie foarte bine investigat. Nu prea e bine să luăm un pacient de pe stradă şi să-l punem pe masa de operaţie. Trebuie văzut de un medic cardiolog, de un pneumolog, trebuie făcute investigaţii în preoperator astfel încât să ştim că pacientul va avea cele mai mari şanse de reuşită.
Acum un an de zile am început să ne ocupăm de chirurgia obezităţii. Am decis că acest pacient de aproximativ 40 de ani are indicaţie de operaţie bariatrică şi că-l vom opera pro bono. Este un pacient cu obezitate morbidă, are 170 de kilograme, doi oameni într-unul şi are multiple alte probleme cauzate, în principal, de obezitate. Are diabet, o formă severă de hipertensiune, probleme de respiraţie, probleme cu articulaţiile, insuficienţă venoasă cronică ş.a.m.d. El are, clar, indicaţie de operaţie bariatrică pentru că asta îi va salva viaţa.
Zilele trecute a fost în consulturi pre-bariatrice, pentru că toţi pacienţii bariatrici trebuie să treacă printr-o serie de consulturi multidisciplinare, trebuie văzuţi de medicul gastroenterolog, cardiolog etc.şi, nu în ultimul rând, de un medic psiholog. Abia după aceste consulturi noi ne întâlnim cu el împreună cu medicul anestezist şi hotărâm dacă este un candidat pentru chirurgia bariatrică. Iar el este unul” a explicat dr. Gabriel Matei.

✅ Scapi de diabet la o lună după operaţie?

„Este adevărat că poţi scăpa de diabet, dar la majoritatea pacienţilor se întâmplă acest lucru la aproximativ 6 luni – 1 an. Nu se întâmplă la toţi pacienţii, dar cu o mare probabilitate se întâmplă. Chirurgia obezităţii există în România de 20 de ani, timp în care au evoluat metodele de diagnostic, instrumentele cu care operăm, inclusiv dietele pe care trebuie să le ţină aceşti pacienţi post operator şi urmărirea lor postoperatorie, pentru că este foarte important ca aceşti pacienţi să fie urmăriţi. Mulţi au dezechilibre hormonale sau de vitamine, e bine să ştim permanent de ei şi să-i ghidăm spre calea cea bună” a mai spus medicul.
Dr. Gabriel Matei
Chirurgia obezității

 

Niciun comentariu

Adaugă comentariul tău